Cele mai vizitate orașe din Europa cu autocarul

Cele mai vizitate orașe populare din Europa sunt capitale precum Berlin, Paris, München, Hamburg sau Praga, acestea conducând topul și se aflându-se printre cele mai vândute și căutate destinații de călătorie printre pasagerii FlixBus.

Tendințele observate de furnizorul de servicii de mobilitate confirmă și clasamentul întocmit de Global Destinations Cities Index Report, în care Parisul este a doua cea mai populară destinație din lume cu peste 19 milioane de vizitatori în 2019.

IRI Travel are în fiecare an circuite în marile capitale europene, unde turiștii se pot delecta cu atracții de sezon pe care acestea le oferă cu generozitate.

De asemenea, IRI Travel pune la dispoziție în fiecare an autocare care merg spre litoralul bulgăresc, în principalele stațiuni din Bulgaria. Iar anul acesta, touroperatorul chiar a lansat și un charter din Brașov. În felul acesta, turiștii se pot bucura de vacanțe all inclusive în 2020 așa cum au visat.

În clasamentul FlixMobility se află și orașe mai puțin așteptate precum Cracovia, Dresda sau Stuttgart. Toate destinațiile sunt conectate prin rute FlixBus și pot fi ușor integrate în planuri de vacanță pentru sezonul rece.

Sfaturi pentru călătorii inedite în cele mai vizitate orașe din 2019

O călătorie în Paris este mereu o idee bună, întregul oraș fiind o atracție turistică în sine. Pentru o experiență memorabilă vizitați Le Ballon de Paris, o alternativă bună la Turnul Eiffel, unde puteți admira priveliștea orașului în timp ce zborați cu balonul.

Orașul Berlin are atât de multe atracții, încât puteți face încerca ceva nou la fiecare vizită. Pentru iubitorii de cinema, Babylon, un teatru vintage care proiectează filme noi, cât și filme mute acompaniate de o orchestră live, poate fi o experiență inedită.

O saună plutitoare, The Saunafloß, ar putea fi o altă opțiune pentru cei care vor să încerce experiențe de neuitat. Vă puteți bucura de saună în timp ce admirați priveliștea râului.

Cracovia și Dresda – Surprize în top 20 destinații FlixBus

 Varșovia este o metropolă bine cunoscută pentru iubitorii de călătorii în Europa. Însă în 2019, pasagerii FlixBus s-au întreptat spre o altă destinație de călătorie din Polonia, Cracovia. Orașul oferă câteva comori ascunse precum Tytano Dolne Mlyny – orașul din interiorul orașului.

Tytano este o zonă de 5000 m² în care sunt amplasate magazine, birouri, cafenele și restaurante într-un complex de clădiri în care în trecut se afla o fabrică de tutun. Cu siguranță un loc de neratat în Cracovia unde vă puteți bucura de concerte, diferite workshpop-uri, spectacole și expoziții într-o locație cu adevărat specială!

O vizită la minele cu sare din Wieliczka este altă opțiune inedită. Foarte aproape de Cracovia, odată ajunși aici veți fi uimiți de peisajul de gheață (de fapt, sare). Excursia perfectă pentru a intra într-o altă lume pentru un scurt moment.

Dresda este una dintre noile destinații de top din rețeaua FlixBus în acest an, la timp pentru a marca aniverarea a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Dresda esta unul dintre orașele din Germania de Est în care încă se pot observa urmele culturii GDR. Pentru cei care își doresc să conducă unu trabant autentic, turul Trabi Safari nu trebuie ratat.

Lista completă a destinațiilor din top 20 FlixBus:

  • Berlin
  • Paris
  • München
  • Hamburg
  • Praga
  • Viena
  • Roma
  • Frankfurt
  • Milano
  • Amsterdam
  • Bruxelles
  • Stuttgart
  • Lyon
  • Varșovia
  • Copenhaga
  • Cracovia
  • Dresda
  • Köln
  • Budapesta
  • Wrocław

Cât costă cazarea all inclusive în 2020 și ce primesc turiștii în suma respectivă

IRI Travel, principalul tour-operator pe destinația Bulgaria, a realizat un studiu legat de serviciile all inclusive pe care le oferă hotelierii din România, Bulgaria, Turcia și Grecia. Alături de cele peste 1000 de agenții partenere, consultanții în turism IRI Travel au adunat informații despre tipurile de mâncăruri și costurile medii pentru serviciile pe care hotelierii din aceste patru țări le oferă în funcție de numărul de stele.

ROMÂNIA: cazarea all inclusive în 2020

Pentru un hotel de 5 stele tariful mimim de persoană pe noapte este de 380 de lei (aprox. 80 euro) în stațiunea Mamaia, în timp ce într-una mai de la sudul litoralului românesc, precum Saturn, acest tarif scade la 290 de lei (60 euro) de persoană pe noapte.

Dacă ne uităm la un hotel de 4 stele din România, tariful mediu este de 275 de lei (57 euro) pe noapte pentru o persoană, în timp ce în Eforie Nord, costurile pe noapte ajung la 240 de lei (50 euro).

La 3 stele, contrar trendului știut de români în ultimii zece ani, hotelurile din Eforie Nord sunt ceva mai scumpe decât cele din Mamaia. Astfel că, dacă în stațiunea aflată la sud de C0nstanța prețul serviciilor All Inclusive sunt de 250 de lei (52 euro) pe noapte/pers., în Mamaia, acestea sunt cu 35-40 de lei mai mici ajungând la 215 lei (42-43 euro), în medie.

„Față de Bulgaria, țara noastră nu se poate lăuda cu atât de multe hoteluri specializate pe serviciile All Inclusive, astfel că, pentru noi, acest tip de regim este unul încă în fază incipientă. Din acest motiv, veți vedea niște diferențe destul de mari între România și Bulgaria, mai ales la hotelurile de 4 și de 5 stele. Dacă la ei hotelurile cu All Inclusive sunt de ordinul sutelor, în România acestea de abia dacă au ajuns la câteva zeci. În plus, la vecinii de la sud, marile lanțuri hoteliere și-au dezvoltat propriile concepte de All Inclusive. Așa că, veți întâlni All Inclusive Premium, Ultra All Inclusive, All Inclusive Gold care nu sunt prea mult diferite între ele, dar vin cu servicii superioare celor de All Inclusive cu care sunt obișnuiți turiștii. De asemenea, bulgarii și turcii au și conceptul de All Inclusive Light, unde ai aceleași servicii ca la un All Inclusive obișnuit, dar acesta este limitat doar la orele meselor”, a declarat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.  

BULGARIA

În stațiunea Nisipurile de Aur, un All Inclusive la 5 stele costă aproximativ 48 de euro de persoană/ noapte și ai parte, într-o săptămână, de trei nopți cu mâncare tematică precum cea bulgărească, mediteraneană sau franțuzească. În plus, unele hoteluri, în funcție de investitorul sau de majoritatea turiștilor care petrec acolo, au și baruri speciale precum unul german, unde se servesc numai produse din țara respectivă.

Pe de altă parte, în stațiunea Sunny Beach, la 5 stele ai parte de mic dejun continental,  de show de gătit și șampanie, de la primele ore ale zilei. Mai mult, servirea de băuturi alcoolice la barul hotelului nu se încheie la 23.00, ci este non-stop. De asemenea, dacă hotelul are restaurant pe plajă, acolo veți avea parte de o cină în stil mediteranean. Toate acestea ajung să coste 42 de euro de persoană/ noapte.

În schimb, la 4 stele, mai toate hotelurile care oferă servicii All Inclusive, oferă turiștilor 2 șezlonguri și o umbrelă gratuit pe plajă.

În Albena, un All Inclusive costă undeva la 30 de euro pe noapte de persoană, iar serviciile sunt cele standard pentru fiecare țară, adică băuturile locale sunt gratuite până la orele 23.oo, iar mâncare, gustări și deserturi în locațiile hotelului.

La Nisipurile de Aur, turiștii au parte de seri tematice asemeni celor oferite de hotelurile de 5 stele: seară bulgărească, seară cu pește și fructe de mare, grătar, seară specială. Dar menționăm că așa ceva există la mai toate hotelurile de 4 stele, doar tematica diferind. Aici, costurile sunt, în medie, de 29 de euro de pers./ noapte.

„Unele hoteluri de 4 și de 5 stele își mai recuperează din cheltuielile cu mâncarea, vânzând resturile de peste zi, fermelor din jurul stațiunilor, acesta fiind unul dintre motivele pentru care își permit să ofere servicii calitative la prețuri mai mici. În plus, hotelierii bulgari lucrează direct cu hipermarketurile din zona lor pentru produsele pe care le pun pe masă turiștilor”, a mai spus Lucian Bădîrcea.

La 3 stele, conceptul de All Inclusive are pornire de la 22 de euro / noapte / pers. în stațiunile Albena și Nisipurile de Aur. Diferența între 3 și 4 stele pe acest concept constă în faptul că produsele nu se servesc în toate locațiile disponibile ale hotelului, precum pool bar sau beach bar, iar mesele nu sunt atât de diversificate și pe tematici.

TURCIA

Pe destinația Turcia, prețurile sunt sensibil mai mari pentru că aici este inclus și transportul cu avionul fiind vorba de charter și de transfer de la aeroport la hotel și înapoi.

Astfel că, la un hotel de 5 stele în Antalya, veți plăti 75 de euro de persoană/ noapte. În servicii aveți incluse, spre deosebire de Bulgaria sau România și un mic dejun târziu sau cină târzie, posibilitatea unei cine gratuite în restaurantele a la carte, iar diversificarea felurilor de mâncare dar și calitatea acestora este mult mai bună. Mai mult, și ora de servire a băuturilor gratuite este ceva mai înaintată: până la orele 24.00, față de România sau Bulgaria, unde gratuitatea se încheie la orele 23.00. De asemenea, ora până la care se servesc băuturile la pool bar este de 18.00, nu 17.00, cum este în restul țărilor.

Pentru Ultra All Inclusive în Turcia, trebuie să țineți cont de faptul că aici, ca și în Bulgaria, acest lucru înseamnă că aveți acces gratuit și la băuturile de import, iar în unele cazuri, acestea sunt oferite non-stop. În plus, unele pool baruri sunt deschise pînă la orele 24.00, iar unele hoteluri oferă gratuit și posibilitatea de a petrece timp într-o cafenea cu narghilea. Prețul pentru toate aceste servicii pornește de la 80 de euro/ noapte/ pers.

La 4 stele în Antalya, serviciile All Inclusive costă minim 60 de euro, iar unele hoteluri pun la bătaie și saună sau baie turcească gratuit sau posibilitatea de a vă bucura de o supă de noapte între orele 23.00 și 24.00.

Și dacă în unele hoteluri bulgărești de 4 sau de 5 stele turiștii pot găsi snack baruri unde să deguste după amiaza bugeri, sandwich-uri, produse de patiserie sau înghețată, în cele turcești, aceștia se pot delecta cu gozleme (patiserie tradițională turcească).

La hotelurile de 3 stele din Turcia, cazarea All Inclusive pornește de la aproape 50 de euro/ noapte/ pers.

GRECIA

Deși All Inclusive-ul nu este specific pentru serviciile grecești, există și hoteluri din stațiunile cunoscute care oferă așa ceva.

Spre exemplu, în Halkidiki, All Inclusive la 5 stele costă 72 euro/  noapte/ pers. Serviciile și posibilitățile nu sunt la fel de spectaculoase și diversificate precum în celelalte țări analizate. La capitolul băuturi veți descoperi că in All Inclusive sunt oincluse și băuturile de import, ceea ce în restul hotelurilor nu se găsește decât la Ultra All Inclusive. Aici aveți la dispoziție prosoape, șezlonguri și umbrelă gratuite, atât pe plaja privată cât și la piscină. Iar numărul cinelor tematice tematice variază de la una pe săptămână până la 3, iar de obicei se pot întâlni mese cu specific pescăresc sau italian.

Pe Riviera Olimpului, la 5 stele, toate aceste servicii pornesc de la 80 de euro / noapte/ pers.

La 4 stele în Halkidiki, All Inclusive pornește de la 56 de euro/  noapte/ pers, în timp ce în Thassos, prețul de pornire este de 65 – 68 de euro/ noapte/ pers. Aici sunt incluse o cină la taverna a la carte de pe plajă a hotelului, dar cu rezervare prealabilă, în timp ce pentru turiștii care stau în apartamentele de lux care au și piscină privată, există restaurante a la carte unde pot servi cina în fiecare seară.

Pentru cazarea la 3 stele, All Inclusive-ul grecesc are pornire de la 40 de euro/ noapte/ pers.

Top 8 cazări inedite de încercat în anul 2020

Iată câteva cazări inedite pentru 2020, dacă încă nu v-ați făcut planurile de călătorie dinaintea noului an, potrivit momondo.ro. IRI Travel vă prezintă și un hotel din gheață, o cameră subacvatică, o căsuță în copac sau un dormitor într-un avion pot schimba percepția asupra unei vacanțe și pot adăuga mai multă culoare planurilor de la început de an.

Pentru că fiecare an trebuie să conțină cel puțin o vacanță memorabilă, cazarea poate fi subiectul principal de discuție, mai ales dacă locația nu este una obișnuită. Conceptul arhitectural, amplasarea sau povestea din spatele afacerii sunt criteriile care au adus aceste unități de cazare în planurile turiștilor de pretutindeni.

Top 8 cazări inedite de încercat în anul 2020: Europa

În Anjou, provincia istorică din vestul Franței recunoscută pentru abundența castelelor și a catedralelor, există hotelul Fontevraud, o fostă catedrală care și-a păstrat exteriorul intact, cu arcade înalte, coloane restaurate și ferestre alungite. Interiorul este amenajat modern, în contradicție cu exteriorul iar stilul minimalist face din această locație o atracție turistică în sine. Nu foarte departe, într-o altă regiune viticolă din nordul Spaniei se află Hotel Marques de Riscal, o clădire creată de Frank Gehry care pe lângă acoperișul inedit, oferă 43 de camere cu design unic toate respectând exigențele unui hotel de 5*.

Laponia este renumită pentru igluurile care permit observarea aurorei boreale celor mai norocoși dintre turiști, iar Levin Iglut este un exemplu foarte bun, asigurând o priveliște perfectă prin acoperișul de sticlă. În Suedia, țara vecină, tema principală este dată tot de temperaturile scăzute, deci un hotel din gheață completează perfect peisajul. Ice Hotel se diferențiază de celelalte prin faptul că în fiecare an are o nouă  arhitectură. Timp de aproximativ 5 luni, începând din luna noiembrie, hotelul este creat și este la dispoziția turiștilor, iar în fiecare primăvară se topește integral. Holurile hotelului sunt de fapt adevărate expoziții de artă care au ca obiect diverse sculpturi în gheață, iar fiecare cameră are o tematică diferită și este sculptată de artiști din întreaga lume.

Temperatura camerelor este menținută între -5 și -8 grade Celsius. Turiștii care preferă o variantă mai comodă dar la fel de specială mai pot merge aproximativ 4 ore cu mașina spre sud și vor găsi Tree Hotel, un ansamblu de căsuțe construite în copaci, cu design diferit (OZN, cuib, pereți din oglinzi, etc).

Alte continente

Turiștii români care vor să descopere habitatul gorilei de munte și cu puțin noroc să observe unul dintre cele aproximativ 600 de exemplare pot face acest lucru bucurându-se de condițiile unui resort de lux cu o priveliște greu de replicat. Bisate Lodge este un complex amplasat în amfiteatrul unui vechi con de vulcan din Parcul Național Volcanoes din Rwanda. Mergând spre est, în insulele Maldive se află un alt loc de trecut pe lista de obiective din 2020: Resortul Conrad, cu a sa cameră subacvatică din sticlă construită la 16 m adâncime. Cu aceeași priveliște se poate servi și masa în restaurantul amplasat în culoarul subacvatic din aceeași aripă a complexului.

O altă locație diferită de unitățile de cazare obișnuite se află în Costa Rica, unde un avion Boeing 727 abandonat a fost preluat și transformat într-un „hotel” inedit. 727 fuselage house oferă 2 dormitoare cu băi individuale și o terasă deasupra aripilor pentru amintiri speciale din vacanța în America Latină.

Stațiuni în Bulgaria: Kavarna – istorie, obiective turistice, cazare, prețuri

Una dintre cele mai apropiate stațiuni în Bulgaria de România este Kavarna. Poate nu este la fel de spectaculoasă precum celelalte stațiuni bulgărești mai de la sud, dar și aceasta are farmecul ei aparte. 

Ce trebuie să știți despre această stațiune este că înainte de 1320 a făcut parte din Țaratul Vlaho-Bulgar. În 1230, este menționată o mitropolie a Cărvunei. Localitatea a fost jefuit de turci în 1388 apoi integrată în Țara Românească, care a pierdut-o în 1417 fiind cucerită de către Imperiul Otoman.

În timpul războiului ruso-turc din 1877-1878 locuitorii creștini ai Kavarnei, bulgari și găgăuzi, s-au răzvrătit împotriva bașibuzucilor, declanșând Revolta de la Cavarna. După eliberare, orașul a devenit parte a Principatului Bulgariei.

Între 1913 și 1940 a aparținut României, fiind situată în județul Caliacra.

Stațiuni în Bulgaria: Kavarna

Orasul port Kavarna este situat la 48 km de orașul Varna, 38 km de granița cu România, la doar 14 km de Cap Kaliakra și 30 km de stațiunile Albena si Nisipurile de Aur. Denumirea orasului provine de la cuvântul Karvun – numele principatului independent din secolul XIV.

Capul Kaliakra, un promontoriu stâncos, înalt de peste 70 metri, o limba de pământ rasarita din mare care se întinde pe o distanță de 2 km, au o istorie frumoasă care datează încă de pe vremea romanilor. Se spune că pe atunci era o întreagă garnizoană staționată acolo, mii de ani mai tîrziu locul devenind o unitate militară bulgărească.

Denumirea Kaliakra înseamna „Capul Frumos„ datorita culorii sale rosii, data de calciu roz care este acolo prezent. Kavarna devine un loc de vacanta din ce în ce mai atractiv pe perioada verii, mai ales pentru turistii iubitori de golf. Aceasta, datorita constructiei a trei terenuri de golf profesionale în zona dintre orasele Balchik si Kavarna.

Kavarna este foarte aproape și de Balchik, asta dacă vreți să vizitați locurile din jurul orășelului de la malul Mării Negre.

Stațiuni în Bulgaria: Kavarna – atracții

Rezervatia Naţionala Arheologica Yailata este situata la 2 km de Kamen Bryag în sud şi la 18 km de Kavarna, în nord-est. Este o zona de pe litoral care acoperă 45, 3 hectare şi este detaşata de mare cu 50-60 de metri de un lant de roci masive.

Dealul Chirakman este o altă atracție turistică aproape de Kavarna. Acolo pot fi văzute ruinele unui oraș roman si a unor orașe medievale, dar și capul Kaliakra. Zona Kavarna se învecinează cu stațiunile Albena și Nisipurile de Aur.

stațiuni bulgaria kavarna vacanțe all inclusive bulgaria 2020 vacanțe la mare (8)

Golful Bolata – vine cu una dintre cele mai izolate plaje din regiune, pe timp de vară fiind o locație unde puteți face plajă în liniște.

T

Ferma de Scoici de la Dalboka – una dintre cele mai cunoscute terase la malul Mării Negre pe o rază de mai bine de 100 de km. Aici, zilnic se pot servii porții usiașe de scoici și alte fructe de mare proaspete.

stațiuni bulgaria kavarna vacanțe all inclusive bulgaria 2020 vacanțe la mare (8) stațiuni bulgaria kavarna vacanțe all inclusive bulgaria 2020 vacanțe la mare (8)

Hoteluri în Kavarna

O bună parte dintre hotelurile pe care le veți găsi în Kavarna se află și în oferta IRI Travel, dacă doriți o vacanță all inclusive în Bulgaria 2020 sau pur și simplu o vacanță la mare în care să vă relaxați.

Royal Grand – 4 stele

royal grand stațiuni bulgaria kavarna vacanțe all inclusive bulgaria 2020 vacanțe la mare (8)

Royal Grand este un hotel nou din grupul Royal Kavarna (alături de Royal Bay si Royal Cove) care s-a deschis în 2018. Hotelul este localizat în orașul Kavarna, chiar pe plaja de nisip. Dotate cu un pat matrimonial sau 2 paturi twin, baie cu dus si uscator de par, TV satelit, aer conditionat, mini bar, balcon, Wi-fi. Hotelul dispune de 99 duble, 16 triple, 16 apartamente, 5 single, 4 duble superioare.

stațiuni bulgaria kavarna vacanțe all inclusive bulgaria 2020 vacanțe la mare (8)

REZERVĂ SEJUR All Inclusive la Royal Grand – 555 euro / 2 pers / 7 nopți – vara 2020 

Royal Cove – 3 stele

Situat in Kavarna, la numai 250 de metri de plaja. Camerele sunt dotate cu TV prin satelit, plase de tantari si articole de toaleta. Toate apartamentele de la Royal Cove au balcon si vedere la mare.

REZERVĂ SEJUR All Inclusive la Royal COVE – 462 euro / 2 pers / 7 nopți – vara 2020 

Topola Skies Golf Spa Resort

Topola Skies Golf Spa Resort

Hotelul este situat in prima linie de hoteluri, la 300 m de plaja. Camerele sunt dotate cu living si unul sau doua dormitoare separate, aer conditionat, TV, chicineta complet echipata, telefon, Wi-Fi (gratuit), baie cu uscator de par, balcon, carpeta + parchet in camera. 3 cladiri; 204 apartamente cu 1 dormitor (max. 2+2, 65-70 mp) sau cu 2 – dormitoare (max. 4+2, 115-120 mp).

Topola Skies Golf Spa Resort

REZERVĂ SEJUR All Inclusive la Topola Skies Golf Spa Resort– 468 euro / 2 pers / 7 nopți – vara 2020 

4 din 10 români oferă feedback hotelului unde sunt cazați

Turiștii români sunt din ce în ce mai exigenți atunci când vine vorba despre alegerea hotelului, de aceea, 4 din 10 români dau feedback hotelului unde sunt cazați, potrivit Travelminit.roÎn afară de confortul camerei de hotel, aceștia își mai doresc să existe activități în hotel, petreceri tematice și chiar evenimente dedicate celor mici.

4 din 10 români dau feedback hotelului unde sunt cazați

Dacă acum 5 ani doar 1 din 15 români oferea feedback online hotelului unde se caza, astăzi datele s-au îmbunătățit considerabil. Românii oferă feedback hotelului sau pensiunii unde s-au cazat și apreciază condițiile de cazare, locația, masă, dar și spațiile de joacă pentru copii și activitățile suplimentare disponibile în hotel. Anul acesta aproape 28.000 de review-uri au fost înregistrate de Travelminit.ro, majoritatea apreciind raportul calitate/preț, locația, curățenia camerelor și a spațiilor publice dar și atitudinea personalului.

Care au fost cele mai apreciate hoteluri de turiștii români în acest an

Pe final de an, platforma Travelminit.ro a realizat și un top al celor mai apreciate hoteluri și pensiuni, luând în considerare feedback-ul turiștilor înregistrat pe Travelminit.ro, numărul total de rezervări în anul 2019, dar și opinia unui juriu format din specialiști în turism.

Hotelul anului conform concluziilor Travelminit.ro este hotelul Szeifert din Sovata, apreciat de 287 de turiști pentru curățenia, amabilitatea personalului și serviciile de calitate. Prețul unei nopți de cazare la hotelul Szeifert din Sovata începe de la 100 lei/noapte. Al doilea cel mai apreciat hotel a fost Royal Boutique Mangalia urmat de Grand Hotel Balvanyos.

Cele mai apreciate pensiuni din România au fost, conform Travelminit.ro, pensiunea Element Alba Iulia, Casă Bertha Sighișoara și pensiunea Lacrima Izei Sacel. Cel mai apreciat apartament închiriat în regim hotelier a fost proprietatea Nice & Cozy din Timișoara. Platforma include acum aproape 750 de astfel de apartamente închiriate în regim hotelier.

Mâncarea: punctul critic al hotelurilor și pensiunilor din România

Dacă evaluarea serviciilor primite și a curățeniei este în general una pozitivă, lucrurile stau complet diferit în ceea ce privește satisfacția meselor servite în cadrul spațiului de cazare și acest element primește în general cel mai mic punctaj în cadrul evaluărilor turiștilor. O situație similară se întâmplă și cu raportul calitate – preț al pachetului rezervat, majoritatea turiștilor români acordând punctaj scăzut pentru acest aspect.

Turiștii români apreciază atenția primită și comunicarea cu reprezentanții proprietăților de tip apartament, case de oaspeți și pensiuni, astfel că le-au acordat o notă medie de 9,3 din 10. Aceștia sunt mai puțin mulțumiți de atitudinea personalului din hoteluri, a căror servicii au fost apreciate cu notă 8,8 din 10.

Este important de menționat și că se face o diferența și între așteptările turiștilor care călătoresc în scop de business și cei care călătoresc pentru a-și petrece vacanța, primii evaluând mult mai critic calitatea serviciilor primite.

Cele mai apreciate localități din România pentru calitatea hotelurilor și pensiunilor sunt Sibiu și Sovata. Pe locurile secunde se regăsesc localități precum Sighișoara, Praid, dar și localitățile montane consacrate precum Sinaia, Bușteni, Brașov și Predeal.

De sărbători, românii caută hoteluri cu petreceri tematice și activități pentru copii

Dacă în restul anului românii caută să profite de atracțiile din jurul hotelului unde sunt cazați, de sărbători mulți dintre ei se limitează la petrecerile hotelurilor și activitățile disponibile în cadrul proprietăților. De aceea sunt căutate hotelurile cu SPA, piscină, dar și cu activități pentru copii.

„Turiștii care călătoresc de sărbători preferă să se bucure de confortul hotelului în care sunt cazați, exploatează toate facilitățile acestuia, profită de mesele îmbelșugate și sunt mult mai permisivi în ceea ce privește bugetul de vacanță” a declarat Rigo Ferenc, Co-fondator Travelminit.ro

Cele mai ieftine stațiuni din Bulgaria

De asemenea, dacă sunteți interesați de cele mai ieftine stațiuni din Bulgaria dar vreți o cazare de 4 sau 5 stele, atunci mai jos puteți verifica prețurile pentru vacanțele All inclusive in Bulgaria în 2020, ofertite de IRI Travel:

ALBENA – de la 11 euro pe noapte / pers

NISIPURILE DE AUR – de la 10 euro pe noapte / pers 

SUNNY BEACH – de la 7 euro pe noapte/ pers 

CONSTANTIN ȘI ELENA –  de la 8 euro pe noapte / pers

BALCHIK – de la 5 euro pe noapte / pers 

NESSEBAR – de la 12 euro pe noapte / pers