Multi romani vor renunta la a-si rezerva vacante in regim de early booking in urmatoarele 9 luni de zile, potrivit unui sondaj. Sondajul a fost realizat prin telefon pe un esantion de aproximativ 1.250 de persoane.

Numai 1.136 de persoane au raspuns cu privire la planurile de vacanta. Intrebarile au fost adresate in perioada 22 aprilie – 4 mai.

„Din discutiile pe care atat noi, cat si partenerii nostri din tara le-am avut cu turistii acestia se arata tot mai reticenti la a-si rezerva o vacanta in urmatoarea perioada. Litoralul Marii Negre a fost cel mai cautat, atat la romani, cat si la bulgari, foarte multi clienti sunand doar sa obtina informatii pentru vacante in aceasta vara, dar cu mari rezerve”, a declarat Lucian Badircea, CEO IRI Travel.

  • Potrivit datelor centralizate de agentie, turistii din zona Moldovei sunt mai reticenti cu privire la rezervarea unei vacante in regim de early booking, ei reprezentand peste un sfert dintre pesimisti, conform raspunsurilor primite (27%).
  • Acestia sunt urmati de catre cei din zona Transilvaniei, cu un procent de 22%, in timp ce pe locul 3 se afla dobrogenii, cu un 19%.

„Diferenta intre cele trei regiuni mentionate mai sus este ca, daca primele doua iau in considerare vacantele pe litoralul romanesc, bulgaresc sau turcesc, cei din Tulcea si Constanta apreciaza ca despre o vacanta in Turcia sau Grecia, nici nu se poate discuta in acest an”, a mai spus Lucian Badircea.

  • Turistii din zona Olteniei sunt pe locul 4, cu 13%, iar muntenii, locul 5, cu 9%. Aproximativ 10% dintre cei chestionati nu au dorit sa raspunda intrebarilor. „In contextul pandemiei Covid-19, putem vorbi de o schimbare radicala a obiceiurilor turistului, chiar si dupa ce vom reveni la normal.

Pe langa o mai mare atentie la siguranta, la igiena, la securitatea oferita de transportator, de hotel sau de catre destinatie in sine, modul de efectuare a rezervarii se va schimba radical. Turistii vor dori mai multa flexibilitate in rezervarea ofertei si mai ales posibilitatea de a anula cu putin timp inaintea plecarii.

Ofertele tip early booking au aparut timid in Romania acum 15 ani, au scazut in timpul crizei economice care a afectat tara noastra mai ales in perioada 2009-2011 si au inceput sa creasca exponential in ultimii ani.

Cei mai de succes ani pentru ofertele early booking au fost ultimii 2-3 ani, cand turistii incepusera sa achizitioneze pachete pentru sezonul estival inca din octombrie-noiembrie.

Sursa: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/turism/trei-din-patru-romani-participanti-la-un-sondaj-vor-renunta-la-early-booking-pentru-urmatoarele-9-luni-19355804

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *