Toţi pasagerii care provin din Italia, Spania şi Olanda, care sunt autorizaţi să vină şi să îşi facă sejururile în Grecia începând din 15 iunie, vor fi supuşi unor teste la sosire, a precizat Guvernul elen. Interdicţia zborurilor de pasageri care provin din Marea Britanie “va rămâne în vigoare pe perioada următoarelor două săptămâni”, a precizat ministrul elen al Turismului, Harry Theoharis. “Obiectivul nostru este ca Grecia să rămână o ţară sigură în aşteptarea sezonului turistic”, a declarat la rândul său ministrul grec al Sănătăţii, Vassilis Kikilias. Comisia Europeană a recomandat joi ridicarea tuturor restricţiilor de călătorie în interiorul Uniunii Europene şi al spaţiului Schengen începând din 15 iunie, precum şi redeschiderea de la 1 iulie a frontierelor externe ale Uniunii pentru cetăţenii statelor din Balcanii Occidentali. Cu toate acestea, Grecia a anunţat o fază de tranziţie între 15 şi 30 iunie, pe parcursul căreia doar aeroporturile din Atena şi Salonic vor putea primi zboruri regulate de pasageri. Celelalte aeroporturi regionale ar urma să se redeschidă din 1 iulie. Până la data de 30 iunie vor fi autorizate doar zborurile provenind din Italia, Spania şi Olanda cu destinaţia Atena. Zborurile de pasageri provenind din Marea Britanie nu vor fi permise decât începând din 1 iulie. Orice pasager care va fi testat pozitiv cu Covid-19 va trebui să intre într-o perioadă de izolare de 14 zile la un hotel, pe cheltuiala statului grec. Grecia, ţară care nu a înregistrat decât aproximativ 190 de decese din cauza coronavirusului la o populaţie de 11 milioane de locuitori, se prezintă ca o destinaţie sănătoasă pentru vacanţele de vară.

Sursa: https://www.economica.net

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *