Guvernul belgian a anunțat sâmbătă că va oferi 10 călătorii gratuite cu trenul tuturor cetățenilor săi, fiind o măsură care să încurajeze turismul național și să sprijine economia, pe măsură ce restricțiile anti-COVID se relaxează, scrie CNN.
Călătoriile gratuite fac parte dintr-un pachet de măsuri care să sprijine economia națională. Alte măsuri includ o reducere a TVA, ajutor social mai mare și 300 €, deductibili din taxe, pe care angajatorii îi pot oferi angajaților pentru a fi folosiți în restaurante, la teatru, muzee sau excursii.
De pe 8 iunie, statul european a intrat în a treia fază de relaxare a măsurilor anti-COVID, iar excursiile de una sau mai multe zile sunt din nou permise, după ce au fost interzise pe 20 martie, scrie Agerpres. În noua fază de relaxare a restricţiilor, barurile, restaurantele și cafenelele se vor putea redeschide în condiţii stricte. Sălile de spectacole şi cinematografele sunt autorizate să se redeschidă de la 1 iulie, urmând ca repetiţiile fără public şi filmările să fie reluate din 8 iunie.
De asemenea, Belgia urmează să-și redeschidă, de pe 15 iunie, frontierele cu celelalte state ale Uniunii Europene, Regatul Unit şi cele patru ţări membre ale spaţiului Schengen care nu fac parte din blocul comunitar. “Atenţie totuşi (…) la condiţiile impuse” de fiecare ţară, a avertizat prim-ministrul belgian, invitându-i pe călători să se informeze în prealabil.
Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/tara-europeana-care-ofera-calatorii-gratuite-cu-trenul-tuturor-cetatenilor-sai-pentru-a-sprijini-turismul-national-1319929